Statele Unite și Republica Moldova au semnat, astăzi, un Memorandum de Înțelegere pentru a iniția procedura de vânzare a proprietății pe care va fi construită o nouă Ambasadă a SUA și un nou parc public, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei SUA, când vor fi finalizate, acest nou parc și această clădire vor reflecta puterea parteneriatului nostru și vor permite ca munca noastră comună să continue să înflorească. Ca dovadă a angajamentului nostru de a continua să ne construim relația puternică prin acest proiect, ne așteptăm ca noul parc public să fie accesibil cetățenilor Moldovei cu mult înainte de finalizarea construcției propriu-zise a Ambasadei.
Semnarea Memorandumului de astăzi constituie un pas important al unui proces care va rezulta în crearea unui parc public absolut nou, în restaurarea porților emblematice ale stadionului și în construirea unui campus diplomatic de talie mondială ce demonstrează puterea și rezistența parteneriatului dintre cele două țări ale noastre.
„Statele Unite se angajează să continue consolidarea parteneriatul nostru cu Republica Moldova. Acțiunea de astăzi este un pas important spre construirea unei noi ambasade care să sprijine această relație, precum și spre deschiderea unui nou parc public pentru locuitorii din Chișinău”, a declarat Ambasadorul SUA Kent Logsdon.
„Mulțumesc Guvernului și poporului Republicii Moldova pentru că au respectat un angajament făcut prima dată în 2015 ca să ne permită să achiziționăm un teren pentru construcția noii noastre ambasade. Aștept cu nerăbdare ca Statele Unite să continue să fie un partener puternic – și ca noua ambasadă să fie un vecin bun – pentru anii ce urmează.”