Liderul Partidului Politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a ținut un discurs – raport de activitate a partidului, în cadrul celui de-al VI-lea Congres, unde a îndemnat oamenii să voteze rațional și să nu se lase manipulați, transmite CURENTUL.
Renato Usatîi a mulțumit oamenilor care au avut încredere în el și încă au.
„Astăzi este încă o zi importantă pentru echipa noastră. Vreau să mulțumesc pe fiecare dintre voi. Țineți minte ce timpuri am avut: represiuni împotriva conducerii și a unor membri de partid. Am avut multe evenimente sumbre. Țineți minte în 2016 când, potrivit sondajelor, toți știau că avem șanse să câștigăm aceste alegeri din primul tur. Mă închin în fața voastră pentru că ați rezistat acestor represiuni. Bălți a demonstrat că este o insulă a libertății. Sunt mândru că Congresul are loc la Bălți, mulțumesc tuturor bălțenilor pentru încrederea acordată la locale în 2015 și când l-au ales pe Grigorișin din primul tur.
Era foarte greu, mulți pesimiști au apărut, manipulați de propagandă. Dodon încearcă și astăzi să dea vina pe noi pentru greutățile sale. Astăzi el face orice pentru a nu mă putea întoarce în RM. Vom petrece această campanie electorală spunându-le oamenilor nu cât de răi sunt contracandidații, dar că noi am reușit să rezistăm.
Azi nu ne vom vinde, nu vom participa la oricare scheme de corupție, pentru noi astăzi nu există ai noștri și dușmani, noi vom reprezenta oamenii în Parlament.
Mă adresez celor din Diaspora. Dragi concetățeni, în spatele fiecăruia dintre voi se află o armată de oameni, pe care îi ajutați financiar. Dacă Dvs. nu aveți posibilitatea să votați, sunați-le rudelor și spuneți-le să meargă la vot și să voteze corect. Vă mulțumesc pentru tot și vă spun că voi fi alături de Dvs. când veți avea nevoie”, a spus Renato Usatîi.,
Raportul de activitate a fost aprobat în unanimitate de delegați.
Cristina Parfeni