[ X ]
Remdesivir a ajuns în Moldova. E unul dintre cele mai eficiente medicamente utilizate în tratamentul COVID-19!
28 Septembrie

Directorul General al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), Eremei Priseajniuc a întreprins o vizită la depozitul companiei Dita EstFarm, unde astăzi, în premieră pentru țara noastră, a ajuns preparatul Remdesivir, informează CURENTUL.

Preparatul Remdesivir, cu denumirea comercială Covifor este produs de compania farmaceutică de renume mondial Hetero Healthcare Ltd, ce deține licență de producere din partea companiei americane Gilead, ce a dezvoltat medicamentul.

„Pentru AMDM, în calitate de regulator în domeniul medicamentului și dispozitivelor medicale este foarte important să asigure prezența în Republica Moldova a celor mai eficiente medicamente utilizate în tratamentul COVID-19. Remdesivir este unul din medicamentele pe care îl așteptam demult, fiind și primul medicament autorizat de SUA și UE pentru tratamentul COVID-19. Vom continua să depunem efort astfel încât cetățenilor noștri să le fie oferite medicamente calitative și accesibile”, declarat Eremei Priseajniuc, directorul general AMDM.

În Republica Moldova, preparatul Remdesivir este prevăzut în Protocolul clinic național provizoriu „Infecția cu coronavirus de tip nou”, utilizat în tratamentul pacienților infectați cu virusul SARS COV-2.

117308477_656764338528927_5963750602427500496_n KI8A3208 KI8A3260 KI8A3297 KI8A3300s KI8A3345

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților