[ X ]
Record la Moldtelecom: Cel mai mare profit din ultimii 13 ani!
9 Aprilie

SA „Moldtelecom” anunță un profit net de circa 81,1 milioane lei în primul trimestru din 2024, cel mai înalt nivel înregistrat în ultimii 13 ani.

Prin revizuirea proceselor de achiziție Moldtelecom a reușit să optimizeze cheltuielile în sumă considerabilă de 280 milioane lei.

În plus, compania a înregistrat o creștere a bazei de abonați pe toate segmentele de servicii oferite: de la telefonie fixă și mobilă, la internet fix și televiziune digitală, ceea ce depășește previziunile anterioare și demonstrează atractivitatea continuă a portofoliului nostru de servicii în rândul consumatorilor.

„Primul trimestru al anului curent a reprezentat o etapă esențială în demersul Moldtelecom de a încorpora inovația ca pilon central prin lansarea de servicii noi, cum ar fi eSIM. Acest serviciu permite clienților să se conecteze ușor la rețeaua Moldtelecom fără o cartelă SIM fizică sau contract, în totalitate online și a devenit rapid popular.

Alte servicii inovative urmează a fi lansate și sunt gândite să redefinească standardul experienței clienților, să consolideze relațiile de loialitate cu aceștia și să genereze noi venituri. Acest angajament față de inovație și excelență în domeniul tehnologic subliniază dorința noastră de a furniza soluții de comunicații avansate, sprijinind astfel transformarea digitală și conectivitatea în țara noastră.

Pe lângă aceste realizări, compania a elaborat și a pus în practică o strategie ambițioasă de dezvoltare și modernizare a infrastructurii de telecomunicații, incluzând rețele de telefonie mobilă și fibră optică. Acest plan investițional strategic este esențial pentru menținerea competitivității pe termen lung, consolidarea poziției de lider tehnologic și oferirea serviciilor de cea mai înaltă calitate consumatorilor”, spune „Moldtelecom”.

Inapoi la arhiva noutaților