„Sfatul meu s-ar putea să fie interpretat ca subiectiv, compania noastră având interesul să vândă ceea ce construieşte, dar, totuşi, voi risca să spun ce cred eu la această temă. Consider că preţurile la imobile vor creşte în continuare. Or, inflaţia continuă să crească şi aceasta nu are cum să nu-şi spună cuvântul asupra costului final al imobilelor mai ales că şi cererea pe segmentul nostru de piaţă este în creştere permanentă. De asemenea, trebuie de luat în calcul că numărul de autorizaţii pentru construcţie este în descreştere, la fel fiind în descreştere şi alţi indicatori relevanţi în cazul lucrărilor de construcţie. Deci, pe de o parte avem o cerere în creştere, iar pe de altă parte – o descreştere a capacităţilor de a-i face faţă. De aceea, sfatul meu pentru cei ce doresc să achiziţioneze spaţiu comercial sau locativ (indiferent că e vorba de necesităţi proprii sau de investiţii) este să o facă cât mai repede posibil, pentru că pe urmă îi va costa mai scump”, a declarat omul de afaceri.
De asemenea, el a spus că, acei care doresc să investească în imobile trebuie să se documenteze temeinic înainte de a face astfel de investiţii: să se asigure că fac achiziţii doar de la companii serioase, care şi-au făcut o bună reputaţie de-a lungul anilor; să se asigure că preţul este unul optim raportat la calitate şi zona în care e amplasat imobilul; să atragă atenţie sporită la rezistenţa seismică etc. „Deci, să dea dovadă de maximă vigilenţă, pentru ca investiţia pe care o vor facă să nu-i dezamăgească ulterior”, a subliniat directorul „Lagmar”.