În scopul prevenirii cazurilor de intoxicații cu ciuperci Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) vine cu un șir de recomandări în acest sens, transmite CURENTUL.
Astfel:
• Ciupercile proaspete vor fi achiziționate numai din locuri special amenajate şi autorizate, care au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi care asigură condiţiile de igienă;
• Evitarea procurării produselor alimentare (ciuperci) din locuri neautorizate ( „comerț stradal”), neetichetate/marcate corespunzător, fapt ce contribuie la apariţia intoxicațiilor, punând în pericol sănătatea consumatorilor şi chiar viaţa lor;
• Nu se vor folosi în alimentație decât ciupercile bine cunoscute;
• Consumul ciupercilor crude, chiar și a celor cunoscute, este strict contraindicată;
• Respectarea regimului termic la depozitarea ciupercilor proaspete, inclusiv regimul de prelucrare termică.
Cristina Parfeni