Partidul Democrat din Moldova (PDM) a venit cu o reacție, după ce Președintele Republicii Moldova, aflat într-o vizită de lucru la Soci, Federația Rusă, a anunțat că RM a obținut statutul de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică, informează CURENTUL.
În cadrul briefingului săptămânal, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitali Gamurari, a declarat că RM este o țară parlamentară.
„Nici o decizie referitor la participarea în cadrul unor organizații internaționale sau a unor trate internaționale nu poate fi luată fără acordul și inițiative care trebuie să vină de la Guvern și Parlament. Este destul de clar că, această declarație Igor Dodon a făcut-o în calitate de persoană fizică, fiindcă nu poate reprezenta RM în contextul în care nu este un aviz pozitiv din partea Legislativului și Executivului. PDM reafirmă încă o data că vectorul european al RM nu va fi schimbat, este voința cetățenilor RM, este voința asumată prin anumite acorduri internaționale și prin Acordul de Asociere RM-UE, care nu poate fi anulată doar prin dorința unei singure persoane. Oricare viziune a politicii externe a RM nu poate fi expusă în lipsa unui aviz favorabil din partea Guvernului și Parlamentului”, a precizat democratul.
Andriana Cheptine