[ X ]
Rata natalității copiilor este în descreștere. În ultimii ani s-au născut mai mulți băieți decât fete
1 Iunie

Biroul Național de Statistică (BNS) prezintă informația privind situația copiilor din Republica Moldova, transmite CURENTUL.

La 1 ianuarie 2021, numărul copiilor în Republica Moldova a constituit 559,7 mii sau aproape fiecare a cincea persoană era în vârstă de până la 18 ani. Ponderea copiilor de 0-17 ani în numărul total al populației cu reședință obișnuită la începutul anului 2021 a constituit 21,6%.

Numărul copiilor născuți-vii în anul 2020 a constituit 30,7 mii, fiind în descreștere cu 5,2% față de anul precedent. Rata natalității înregistrată în anul 2020 a constituit 11,7 născuți-vii la 1000 locuitori, fiind cea mai joasă din ultimii 5 ani.

Din numărul total al copiilor născuți-vii 52,4% au fost băieţi, raportul de masculinitate fiind de 110,2 băieţi la 100 fete. Cei mai mulţi copii (90,7%) s-au născut după o durată a sarcinii de peste 35 săptămâni.

Comportamentul reproductiv în rândul femeilor de vârstă fertilă a suferit transformări în ultimii ani, evidențiate atât în diferenţele de vârste la prima naștere, cât şi în diferențele pe medii de reşedinţă ale acestora. Astfel, vârsta medie a mamei la prima naștere în anul 2020 a fost de 25,2 ani. Femeile din mediul rural au născut la o vârstă mai tânără – 24,0 ani comparativ cu cele din mediul urban – 26,9 ani. Distribuţia născuţilor-vii în funcție de vârsta mamei evocă concentrarea acestora în intervalul de vârstă de până la vârsta de 30 ani (cu 64,1% din total născuți-vii).

Nivelul natalității extraconjugale în anul 2020 a constituit 19,7% sau aproape fiecare al cincilea copil s-a născut în afara căsătoriei. În mediul rural, în afara căsătoriei s-au născut 23,0% din născuți-vii comparativ cu 14,8% în mediul urban.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților