[ X ]
Răspunsul PAD la invitația partidelor unioniste de a-și consolida forțele
16 Aprilie

Partidul Acțiunea Democratică (PAD) salută eforturile de consolidare a curentului politic unionist, dar insistă ca forțele politice implicate să fuzioneze într-o singură entitate politică, înainte de a planifica participarea în următoarele alegeri fie ele locale sau parlamentare anticipate,informează CURENTUL.

Într-un comunicat de presă, subiectul a fost discutat la ședința extraordinară a Biroului Permanent Central al PAD, convocat, în acest week-end.

„Cetățenii unioniști, după ce au fost dezamăgiți în repetate rânduri de PPCD, PLDM, PL, sunt acum asaltați de o avalanșă de coaliții, blocuri și alte inițiative care adună liderii unioniști la aceeași masă fără a schimba esența problemei: dezorganizare profundă, decizii politice contradictorii ale liderilor și orgoliul de avea propria ștampilă și funcția de președinte. Nu mai putem risipi speranțele și voturile oamenilor pe inițiative efemere”, a subliniat liderul PAD, Mihai Godea.

Potrivit PAD, invitația de a adera la proiectul Blocului Unirea, cu intenția de a merge împreună, dar, totuși, separați în alegerile care urmează, nu face decât să creeze impresia unei uniri.

„Intenția anunțată de a merge întâi în alegeri și de-abia pe urmă de a analiza oportunitatea creării unui partid comun este ilogică și similară punerii boilor înaintea carului. Credem cu tărie că doar un partid puternic, cu un singur set de organe de conducere și cu o strategie clară poate aduce Re-Unirea mai aproape de cetățeni și poate asigura rezultate palpabile în alegeri. PAD își reafirmă disponibilitatea de a fuziona în cadrul unei entități pro-românești care să unească și să consolideze cu adevărat toate forțele politice unioniste din Republica Moldova. Nu condiționăm acest proces prin garantarea unor funcții, păstrarea unor denumiri sau a unor dividende politice. Invităm toate forțele politice unioniste și responsabile să se alăture acestui proces cu o deschidere și o disponibilitate similară pentru a ne uni cu adevărat înainte de a pretinde la un rol în Marea Unire pe care o planificăm”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților