[ X ]
Rămâne în arest! Dorin Chirtoacă: „Urmează să ne adresăm la CEDO”
25 Septembrie

Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților primarului suspendat al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă, prin care se cerea eliberarea acestuia din arest preventiv, transmite CURENTUL.

Avocatul primarului, Tatiana Iovu, a menționat că sunt temeiuri suficiente de a merge la CEDO.

„Din ședința din 21 septembrie s-a examinat recursul avocaților în lipsa materialelor, în special a celor care au stat la baza măsurii de arest preventiv. Instanța avea obligația de a-l elibera din arest la domiciliu pe Dorin Chirtoacă. Judecătorul a cerut reexaminarea cauzei și a pronunțat o hotărâre care nu are nici legalitate. Avem motive suficiente de merge la CEDO”, a spus avocatul.

Dorin Chirtoacă a menționat că după această ședință s-a convins că este în afara legii tot ce se întâmplă.

„Urmează să ne adresăm la CEDO, pentru că mi s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Instanța conștient încalcă legea. Este clar că acesta e un dosar politic”, a spus Dorin Chirtoacă.

Pe 27 septembrie, la ora 10:00, urmează să fie prezentate probele acuzării în acest dosar.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților