[ X ]
PSRM trage linie! Zinaida Greceanîi: Deputații au primit în audiență peste două mii de cetățeni
24 Iulie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a făcut publice rezultatele fracțiunii în cadrul sesiunii primăvară-vară 2017 a Parlamentului, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, informează CURENTUL.

Chiar la începutul conferinței, lidera PSRM, Zinaida Greceanîi a anunțat câteva date statistice la nivel de partid.

„PSRM se bucură de cea mai mare încredere a populației, conform sondajelor sociologice. Astăzi, PSRM este structurat în peste 1100 organizații primare de partid, 41 organizații teritoriale, 15 mii membri de partid, Consiliul Republican este format din 100 de persoane. Pe lângă partid, funcționează Garda Tânără cu 4 mii membri, Organizația „Echitate” care întrunește 14 mii de membri – persoane de vârsta a treia”, a precizat socialista.

Potrivit PSRM, pe parcursul sesiunii de primăvară-vară a anului 2017, deputații socialiști au elaborat și înregistrat în Parlament 41 de inițiative legislative: 17 sunt pe domeniul juridic, 11 – social, 6 – economice și 7 – politice.

„De asemenea, PSRM, pe parcursul acestei sesiuni, a susținut mai multe inițiative ce au venit din partea Președintelui RM și anume: anularea legii prin care miliardul furat din sistemul bancar a fost pus pe seama cetățenilor; interzicerea explorării rezervelor de hidro-carburanți; reglementarea salarizării pentru conducătorii unităților cu autonomie financiară, administratorilor întreprinderilor de stat și conducătorilor autorităților ce reglementează unele activități în domeniul economic; modificarea modului de acordare a indemnizației unice la naștere a copilului. Pe parcursul ultimelor 3 luni de zile, noi insistent am promovat cele 3 inițiative renumite de modificare a legislației ce țin de autonomia Găgăuziei”, a enumerat Greceanîi.

Deputata a mai spus că, la inițiativa PSRM, patru miniștri au prezentat rapoarte de activitate, dar și Premierul Filip: ministrul Sănătății, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, ministrul Educației, dar și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

„Fracțiunea a insistat ca în Parlament să fie examinate unele probleme importante pentru societate: majorarea tarifelor la serviciile medicale, alimentația proastă în instituțiile de învățământ, creșterea numărului cazurilor de sinucid, etc.. Pe parcursul acestei perioade, PSRM a depus 7 sesizări la Curtea Constituțională pe diferite subiecte. Deputații au primit în audiență circa 2 800 de cetățeni, deputații noștri în fiecare luni au audiența cetățenilor în teritoriu. Am înregistrat peste 1100 de interpelări pe diferite subiecte”, a subliniat Greceanîi.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților