Manifestanții au mărșăluit prin centrul capitalei, iar ajungând la Guvernul, au scandat „Jos Guvernul!”, „Rușine Gavrilița!”.
„Guvernarea PAS trebuie să înțeleagă că reținerea lui Igor Dodon și lupta cu opoziția nu va genera micșorarea prețurilor, din contra acestea vor crește, iar situația în țară se va agrava”, a declarat deputatul PSRM, Petru Burduja, la protestul organizat în fața Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, unde este reținut fostul președintele al țării, Igor Dodon.
Deputatul a mai spus că, „atunci când Igor Dodon a început să spună ce se întâmplă cu statalitatea, cu valorile tradiționale, cu miliardul furat, atunci ei din lașitate, din frică, au făcut acest pas.”
Precizăm că, membrii și simpatizanții PSRM continuă protestele împotriva ilegalităților și a dosarelor fabricate la comandă.
În această dimineață, manifestanții s-au adunat în fața Parlamentului și au cerut eliberarea lui Igor Dodon și încetarea dosarelor fabricate la comandă.