Deputatul PSRM, Grigore Novac împreună cu președintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău, Alexandru Odințov și consilierul municipal PSRM, Alexandra Tolocico au susținut un briefing în cadrul căruia au expus mai multe propuneri ale Partidului Socialiștilor pentru asigurarea securității rutiere în țară.
Deputatul Grigore Novac a menționat că în ultima perioadă a crescut numărul accidentelor rutiere în întreaga țară, inclusiv cele cu final tragic. Potrivit lui, există necesitatea de a lua măsuri urgente pentru a stopa acest război nedeclarat de pe drumurile țării. Astfel, după consultările care au avut loc cu specialiști din domeniu, reprezentanții PSRM au elaborat o serie de propuneri.
Președintele fracțiunii PSRM, Alexandru Odințov, a menționat că în vederea atingerii acestui obiectiv, este necesar, în primul rând, stabilirea unei conlucrări eficiente dintre parlament, guvern și autoritățile locale din întreaga republică.
„Dar cel mai important lucru este participarea comună a pietonilor și șoferilor la asigurarea securității rutiere. Propunem, pe lângă soluțiile standard, precum înăsprirea regulilor de circulație și a sancțiunilor pentru încălcarea acestora, înăsprirea condițiilor de susținere a examenelor pentru obținerea permisului de conducere – adoptarea unui program republican „0 decese”, cunoscut în multe țări”, a spus Alexandru Odințov.
Potrivit consilierului municipal, este necesară și modificarea legislației din domeniu prin care ar fi fixată prioritatea pietonilor față de conducătorii de vehicule, în acest sens fiind creată următoarea gradație: pieton, ciclist, transport public, automobilist.
De asemenea, este necesar ca proiectanților să le fie înaintate cerințe ca în procesul de proiectare să fie create intersecții sigure, insule de siguranță, să fie utilizat iluminatul etc., pentru a face imposibilă comiterea accidentelor rutiere.
Alexandr Odințov a menționat că ministerul Educației trebuie să participe la crearea condițiilor pentru un trafic rutier sigur: „Fără o disciplină pietonală, este imposibil să fie asigurată securitatea rutieră. Există necesitatea elaborării unui program amplu de instruire, începând din grădinițe și școli.”
Potrivit socialiștilor, trebuie create stimulente financiare și fiscale pentru utilizarea mai răspândită a elementelor reflectorizante în îmbrăcămintea pietonilor și în special a copiilor, care să fie vizibile noaptea. De asemenea, există necesitatea de a scuti de taxe acele elemente de siguranță rutieră care nu sunt produse în Republica Moldova (”limitatori de viteză”, iluminare cu LED la trecerile de pietoni ș.a.).
„Una din condițiile pentru siguranța traficului este reducerea numărului de vehicule de principiu, lucru care este posibil doar în condițiile dezvoltării transportului public. Și în acest scop, este necesar să fie aprobată Legea privind întreprinderile semnificative din punct de vedere social (inclusiv parcurile de troleibuze și autobuze) cu crearea unor condiții preferențiale de dezvoltare a acestora”, a spus Alexandr Odințov.
Consilierul municipal a subliniat că doar o soluție cuprinzătoare va asigura securitatea rutieră.
Consilierul municipal, Alexandra Tolocico, a prezentat programul” 0 decese pe drumuri ” elaborat de fracțiunea PSRM. Ea a menționat că fracțiunea PSRM pledează pentru majorarea cheltuielilor destinate realizării programelor de securitate rutieră.
PSRM va continua să propună soluții și să susțină orice măsuri care vor contribui la securitatea în trafic.