Președintele socialiștilor, Igor Dodon, susține că livrarea în țara noastră a vaccinului rusesc „Sputnik V” va fi subiectul de bază al discuțiilor pe care le va purta la Moscova, în săptămâna curentă. Totodată, socialistul spune că a propus colegilor să se adreseze către autoritățile din UTA Găgăuzia – să amâne alegerile în Adunarea Populară, informează CURENTUL.
În cadrul ședinței fracțiunii parlamentare a PSRM, Dodon mai spune că a reiterat faptul că problema numărul unu de pe agenda țării noastre și a întregii lumi este lupta cu pandemia.
„Am fost unanimi în opinia că în situația când în Moldova zilnic sunt înregistreze noi anti-recorduri la numărul de infectări și de decese, toate eforturile conducerii țării trebuie îndreptate spre achiziționarea în regim de urgență a numărului necesar de vaccinuri pentru a purcede la imunizarea în masă a cetățenilor. În acest sens am salutat disponibilitatea autorităților chineze de a dona țării noastre, în cel mai scurt timp posibil, a unui lot de vaccin împotriva COVID-19, la solicitarea Președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi”, notează Dodon.
Totodată, el spune: „Am menționat că livrarea în țara noastră a vaccinului rusesc „Sputnik V” va fi subiectul de bază al discuțiilor pe care le voi purta la Moscova, săptămâna curentă. Rămânem fermi pe poziția că acum prioritatea numărul unu este sănătatea și viața oamenilor, asigurarea țării noastre cu vaccin anti COVID, iar alegerile parlamentare anticipate și orice alt scrutin electoral trebuie amânate până la stabilizarea situației”.
În acest context, Dodon a declarat: „Am propus colegilor să se adreseze către autoritățile din UTA Găgăuzia cu propunerea de a amâna alegerile în Adunarea Populară, planificate pentru 16 mai. Sănătatea și viața oamenilor sunt mult mai importante decât lupta politică”.
Mihaela Conovali