Dat fiind faptul că se încheie mandatul celui de-al 20-lea Parlament al Republicii Moldova, fracțiunea socialiștilor a făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, totalurile activității în Legislativ, informează CURENTUL.
Potrivit socialiștilor, această componență jubiliară a Parlamentului a fost cea mai rușinoasă din istoria țării noastre.
„Acest Parlament a fost constituit din persoane care anterior au ascuns un adevăr teribil despre furtul miliardului de euro din sistemul financiar-bancar al țării. Prin manipulări și cumpărarea într-un mod deschis a deputaților a fost creată noua majoritate parlamentară. O pagină aparte din istoria celui de-al 20-lea Parlament a fost votarea pentru Guvernul Pavel Filip, la 20 ianuarie 2016, în momentul în care zeci de mii de cetățeni protestau în frig, în fața clădirii Parlamentului. Această decizie a fost posibilă datorită voturilor acelor deputați transfugi. Unica fracțiune din Parlament, care, în decursul întregului mandat, a fost în opoziție este fracțiunea PSRM, care drept rezultat al alegerilor din 2014 a fost cea mai mare fracțiune parlamentară. Socialiștii, față de celelalte fracțiuni, nu au votat pentru nici un Guvern”, se spune în declarația PSRM.
Totodată, PSRM a anunțat că, în Parlament, au venit cu 283 de proiecte de legi, dintre care 112 proiecte de ordin juridic, 66 – sociale, 59 – economice și 46 – cu caracter politic.
„În total, în decursul a patru ani, Parlamentul a acceptat 50 de proiecte de legi înaintate de către fracțiunea Partidului Socialiștilor. 132 de proiecte de legi au fost respinse de către majoritatea parlamentară, zeci de proiecte sunt în proces legislativ. Toate aceste inițiative au caracter social-economic. De asemenea, majoritatea parlamentară intenționat a respins zeci de inițiative venite din partea Președintelui Igor Dodon, ales direct de popor. Sunt inițiative bine cunoscute cu privire la anularea legii care obligă cetățenii să achite miliardul, recalcularea pensiilor de două ori pe an, stabilirea capitalului de maternitate, protecția persoanelor cu dizabilități, cât și proiecte politice semnificative ce țin de protecția statalității, interzicerea unionismului, modificarea abordărilor din sistemul de educație”, au enumerat socialiștii.
Începând cu perioada decembrie 2014, fracțiunea PSRM a înaintat trei moțiuni de cenzură împotriva guvernelor: una împotriva Guvernului condus de Valeriu Streleț și două – împotriva Guvernului condus de Pavel Filip.
„Datorită votului PSRM, Prim-ministrul Streleț și Guvernul condus de acesta au fost demiși la 22 octombrie 2015. Datorită rezoluțiilor, înaintate inclusiv de fracțiunea PSRM, au fost demiși 9 miniștri: Vasile Bîtca, Iurie Chirinciuc, Corina Fusu, Viorel Cibotaru, Ruxanda Glavan, Andrei Galbur, Gheorghe Brega, Svetlana Cebotari. Multe dintre proiectele de legi au fost copiate în mod cinic și înaintate drept propriile proiecte de către majoritatea parlamentară. În acest sens, fracțiunea PSRM declară că, pentru noi nu este important cine semnează proiectele date, important este ca legile să funcționeze în favoarea cetățenilor”, au precizat socialiștii.
Potrivit PSRM, în decursul a 4 ani, fiecare deputat a primit peste 33 de mii de persoane. „În total, deputații fracțiunii PSRM au avut întrevederi cu 792 de mii de cetățeni, pe care i-au ajutat soluționându-le problemele acestora. PSRM – unica fracțiune din Parlament, care desfășoară săptămânal, în fiecare zi de luni, întrevederi cu cetățenii. Deputații fracțiunii noastre sunt bine cunoscuți și vor fi cunoscuți de concetățenii noștri. Imediat după alegerile parlamentare, după ce vom primi majoritatea în noul Parlament al țării, ne-am angajat să înregistrăm și să adoptăm întregul pachet de zeci de proiecte de legi elaborat de noi, precum și cele propuse de Președinte”, au mai spus socialiștii.
Andriana Cheptine