Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) cere Guvernului să micșoreze tarifele pentru gazele naturale, energia electrică, agentul termic și produsele de primă necesitate. Un apel în acest sens a fost lansat astăzi în cadrul unei conferințe de presă, informează CURENTUL.
Potrivit socialiștilor, prețurile la produsele de primă necesitate, legume și fructe, medicamente, gaze naturale, agentul termic au crescut de 2, 3 și chiar 4 ori.
„Guvernul, sub conducerea lui Filip, spune la instituțiile europene că nivelul de trai al cetățenilor moldoveni s-a îmbunătățit, că salariile au crescut – poate că salariile și au crescut, dar leu s-a depreciat după furtul miliardelor. Cei care spun că ei cresc Moldova, de fapt, o distrug. E o politică de genocid. De 8 ani ne conduc acei care se află astăzi în Guvernul RM, sub diverse culori politice, ne amăgesc că nivelul de trai crește, dar realitatea este alta”, a spus deputatul Vlad Bătrâncea.
Deputații socialiști au adresat un demers public Premierului Pavel Filip, prin care cer micșorarea, în regim de urgență, a tarifelor la gaze naturale, energie electrică, agentul termic. Totodată,
PSRM cere efectuarea unui audit complex, prin atragerea unor companii de specialitate de peste hotare, pentru scoate la suprafață cheltuielile excesive și schemele din cadrul întreprinderilor responsabile de domeniile sus-menționate. „Este inutil să te adresezi organelor din Republica Moldova – Procuratura Generală și CNA. Deja nu mai cerem nimic de la aceste instituții, vom cere după alegerile parlamentare”, a subliniat Vlad Bătrîncea.
Totodată, PSRM a spus că tarifele pot fi micșorate chiar și în condițiile actuale, prin minimalizarea cheltuielilor administrative și prin îmbunătățirea activității Apă Canal și Termoelectrica – întreprinderi monopoliste.
Deputații socialiștii s-au referit și la tarifele excesive pentru gazele naturale și energie electrică. „Conform contractului la Gazprom, Moldova cumpără mia de metri cubi cu 174 de dolari, iar Moldova Gaz o vinde cu 346 de dolari – de 2 ori mai scump. Cine sunt cei de la Moldova Gaz care-și permit sărăcirea oamenilor în așa hal? Veniturile Moldova Gaz trebuie plafonate, Guvernul să nu permită vânzarea cu 346 de dolari. Cineva face scheme și se îmbogățește.
Și tariful la agentul termic trebuie adus la normal, dar și tariful la energia electrică. Tariful de peste 2 lei la energie electrică nu e justificat, acesta poate fi maxim 1,5 lei pentru un kilowatt.
Cristina Gurez