[ X ]
PSRM a anunțat ce va promova în noul Parlament
26 Decembrie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a prezentat, astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Republican, programul electoral, informează CURENTUL.

Socialiștii vor promova următoarele obiective și valori în noul Parlament – statalitatea, parteneriatul strategic cu Federația Rusă și cooperarea reciproc avantajoasă cu Uniunea Europeană, reîntregirea țării, dezvoltarea economică și crearea a noi locuri de muncă, echitate socială, combaterea corupției, preocuparea pentru mediu, pacea internațională și protecția religiei ortodoxe.

„Socialiștii se angajează, în cazul în care vor obține victoria la alegerile parlamentare, pe parcursul a patru ani să majoreze salariul mediu din țară până la 600 de euro, pensia medie până la 300 de euro, trecerea la un sistem de stat de învățământ și medical gratuit, restabilirea exporturilor produselor moldovenești pe piața rusească și reducerea prețului la gaz pentru Republica Moldova până la nivelul țărilor membre ale Uniunii Economice Eurasiatice, anularea reformei teritorial administrativă care prevede lichidarea raioanelor și a primăriilor, realizarea reformei locativă și interzicerea construcțiilor în zonele rezidențiale ale orașelor. Partidul Socialiștilor anunță sprijin deplin politicilor promovate de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, ales de către popor și promite să susțină prioritar toate inițiativele prezidențiale în noul Parlament. Socialiștii pledează pentru trecerea la republică prezidențială, în cadrul căruia șeful statului va forma puterea executivă verticală. Suntem mai mulți! Vine timpul nostru! Moldova are viitor!”, se spune într-o declarație a PSRM.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților