Producătorii și exportatorii de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului și-au dezvoltat capacitățile de export pentru a cuceri piețe alternative cu asistența financiară a Suediei și Marii Britanii în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite CURENTUL.
Datorită proiectului, membrii asociațiilor Moldova Fruct și Dnestrovskii Fruct au participat la un șir de activități de instruire și schimb de experiență, au participat împreună la expoziții internaționale unde au reușit să promoveze în comun fructele moldovenești.
„Implementarea activităților în cadrul programului a permis o comunicare mai intensă profesionistă între exportatorii de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului, anume în aspectele de a pătrunde pe piața Uniunii Europene”, spune Iurie Fală, director executiv al Asociației Moldova Fruct.
Unul dintre exemplele reușite de colaborare este cel al companiilor Mialex Nord de pe malul drept și exportatorul din stânga Nistrului, Polius Agro. Parteneriatul a rezultat în faptul că întreprinderea de pe malul stâng a reușit să facă export de prune în România și de struguri în Polonia.
„Exportatorul de pe malul drept ne-a oferit suport la înregistrarea companiei și efectuarea tuturor procedurilor pentru a reuși să ajungem cu fructele noastre pe piața UE. Conlucrarea a fost la nivel practic și aplicativ: Mialex Nord ne-a ajutat și asistat informativ și logistic, astfel încât compania noastră a fost înregistrată în calitate de exportator pe malul drept”, relatează Eugen Bojco, producător și exportator de fructe de pe malul stâng.
De menționat că, un producător de fructe de pe malul stâng al Nistrului poate să facă export în țările UE dacă compania lui este înregistrată conform legislației Republicii Moldova, atât la Agenția de Servicii Publice, cât și la instituții cum ar fi ANSA etc.
Eugen Bojco spune că a reușit să vândă în acest an 40 tone de prune în România. „Este un rezultat bun pentru început, nu știm cum va fi anul următor și ce prețuri se vor oferi pe piața Federației Ruse unde vindem cea mai mare parte a fructelor, iată de ce dorim să diversificăm piața de desfacere”, afirmă antreprenorul.
Cristina Pendea