[ X ]
[ X ]
[ X ]
Protest la televiziunea publică! Ce solicită Mișcarea de Rezistență Națională ACUM
2 August

Mișcarea de Rezistență Națională ACUM a organizat, în fața Companiei Teleradio-Moldova, o acțiune de protest, informează CURENTUL.

Vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Inga Grigoriu, a comunicat mai multe detalii privind manifestația organizată.

„Suntem astăzi, aici, pentru a le aminti – atât angajaților acestei instituții, cât și administrației că, această instituție este publică, că noi le achităm salariile, că ei consumă zilnic milioane de lei. În Republica Moldova au loc evenimente de importanță majoră, în Republica Moldova nu au fost validate alegerile locale din Chișinău, iar primarul ales nu a fost invitat niciodată. Moldova 1, ca o instituție publică, ar trebui să povestească oamenilor despre faptul că în Chișinău s-au fraudat alegerile locale. Cerem să fie reflectate toate evenimentele care decurg în Chișinău, inclusiv pregătirile pentru marele protest din 26 august, inclusiv marșurile care au loc în raioanele din Republica Moldova. Vrem să le amintim că opoziția are loc într-o instituție publică achitată din banii cetățenilor. Cerem sa fie invitați – atât Andrei Năstase, Maia Sandu, cât și alți lideri ai opoziției, pentru a reflecta evenimentele. Solicităm, în continuare, echidistanță, reflectarea realităților, dar și reflectarea evenimentelor ce se petrec pentru a promova marele eveniment ce va avea loc la 26 august”, a precizat ea.

Vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Ion Terguţă, a vorbit despre necesitatea unor demisii la televiziunea publică: „Nu mai există nici o îndoială că această companie este administrată de Guvern. Ar trebui să plece din această funcție toți șefii ei. Așteptăm de la dumneavoastră să dați oamenilor măcar o fărâmă de adevăr. Există o groază de lume în această țară care se informează prin intermediul acestui post”.

Liderul Partidului Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a anunțat despre o scrisoare adresată primarilor din Republica Moldova: „Avem de a face cu niște instituții golite de oameni de calitate. Avem nevoie de acces. Este inadmisibil să nu fi fost chemat niciodată la această televiziune sau să mă întrebe cineva: „e adevărat ce se spune?”. În zilele următoare voi face publică o scrisoare adresată tuturor primarilor din Republica Moldova și cer acum televiziunii publice să o transmită primarilor”.

De asemenea, în cadrul manifestației fost citită o rezoluție, prin care s-a cerut respectarea normelor democratice de către conducerea televiziunii, organizarea dezbaterilor cu participarea liderilor de partide, abordarea celor mai stringente subiecte de moment, dar și reflectarea echidistantă a acțiunilor opoziției.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților