Membrii Partidului Platformei DA, în cadrul unui protest la Comisia Electorală Centrală (CEC), și-au exprimat dezacordul cu privire la unele încălcări admise de Comisie, informează CURENTUL.
Vicepreşedintele Partidului Platformei Demnitate şi Adevăr, Inga Grigoriu, a comunicat scopul manifestației.
„Noi, cetățenii, vrem să venim cu propriile legi, noi nu avem acces, ușile sunt închise. Poliția îngrădește dreptul nostru. Noi, cetățenii, ne opunem unui regim mafiot, care este apărat de funcționari. Poliția nu trebuie să îngrădească drepturile cetățenilor, poliția trebuie să ne prezinte drepturile noastre”, a menționat Grigoriu.
Prin urmare, manifestanții au semnat o plângere colectivă cu privire la îngrădirea dreptului la ședința publică de astăzi.
Juristul Vasile Fotescu a vorbit despre ilegalitățile comise la CEC. „Astăzi am încercat să asistăm la o ședință publică a Comisiei Electorale Centrale, văd dezmățul care este în Chișinău și am vrut să mă conving că – CEC nu procedează corect. Din păcate, știu deja ce va fi sus și cum vor fi toate aranjate”, a conchis acesta.
Mihaela Conovali