[ X ]
Propunerile PAS privind sumele aplicate în calitate de amenzi pentru încălcarea regimului de profilaxie, prevenire a bolilor epidemice
19 Iunie

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco a elaborat și a depus la Secretariatul Parlamentului un proiect de lege, ce prevede câteva aspecte legate de aplicarea amenzilor pentru încălcarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice, transmite CURENTUL.

Astfel, proiectul prevede micșorarea cuantumului amenzilor pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice. Dacă la moment acestea variază între 22 500 și 25 000 de lei pentru persoanele fizice și, respectiv, între 50 000 și 75 000 de lei pentru persoanele juridice, PAS propune ca acestea să se încadreze între 2 000 și 5 000 lei pentru persoanele fizice și între 10 000 și 35 000 de lei pentru persoanele juridice.

„Dacă proiectul va fi votat, amenzile aplicate până la intrarea în vigoare a acesteia, dar asupra cărora sancțiunea aplicată nu este definitivă (de exemplu, a fost contestată de către contravenient) sau, deși este definitivă, nu a fost încă achitată de contravenient, se vor calcula conform cuantumului prevăzut în această inițiativă. Spre exemplu, o amendă aplicată în virtutea legii vechi în valoare de 22500 lei, ulterior amendamentelor propuse, va constitui 2000 lei”, menționează Sergiu Litvinenco.

De asemenea, sancționarea cu amenzi mai mari dacă persoana săvârșește aceeași faptă contravențională în mod repetat. De exemplu, dacă persoana a încălcat normele pentru prima dată – va plăti amenda de 2000 de lei; pe când dacă aceeași faptă o comite din nou – cuantumul amenzii va constitui până la 25000 lei.

În proiect de concretizează că sancțiunile contravenționale survin pentru nerespectarea măsurilor de sănătate publică stabilite de autoritățile competente: Dispozițiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova și Hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Se instituie obligația expresă ca Dispozițiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova și Hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate publică să fie permanent actualizate (mai ales dacă survine modificarea lor). Asta este necesar pentru ca ele să fie înțelese și aplicate mai ușor de către simplii cetățeni.

Cristina Parfeni

104495142_822189628306472_4096072066003321309_n 104612836_822189661639802_4775681907463306193_n104410408_822189681639800_8577617353687712395_n

 

104735943_822189731639795_8688413281373390510_n 104853214_822189758306459_9076760483559643156_n 104289283_822189788306456_1395103810861338816_n 104344828_822189828306452_2037980341875636618_n

Inapoi la arhiva noutaților