[ X ]
Propunerea Primarului General al Chișinăului care va revoluționa contactul cu cetățenii
22 Mai

Primarul General interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, propune implementarea unui soft care ar permite chișinăuienilor să trimită petițiile sale oriunde nu s-ar afla de la telefon sau calculator, transmite CURENTUL.

Pe o rețea de socializare, Ruslan Codreanu a scris că „problemele oamenilor sunt plimbate printr-un mecanism învechit de procesare”.

„Cam 2 săptămâni durează până problema cetățeanului ajunge pe masa executorului, trecând prin tot felul de registre birocratice: cancelaria, primar, viceprimari, șefi de direcții, executor”, a scris Ruslan Codreanu.

În acest sens, Primarul General interimar a lansat sloganul „Problema ta, e-petiția mea”.

„Vreau să implementăm un soft care ar permite oamenilor să trimită petițiile de unde nu s-ar afla de la calculator sau telefonul mobil, iar noi să fim eficienți în a rezolva aceste probleme”, menționează Codreanu.

Totodată, el a precizat că acesta este al doilea proiect, în valoare de 8 milioane de lei, scris de colegii săi voluntari în care primăria apare ca aplicant principal.

2

1

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților