În Chișinău încă nu funcționează în transportul public tichetarea electronică pentru că autoritățile nu vor să implementeze acest proiect și să se despartă de banii cash. Declarația a fost făcută de consilierul municipal al fracțiunii socialiștilor, Nichita Țurcan, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, consilierul a menționat că sistemul acesta trebuia să funcționeze de la începutul lunii septembrie.
„Au trecut deja 9 luni de când s-a promis că în septembrie va fi implementat proiectul tichetelor electronice. În 2011 a apărut inițiativa de implementare a acestui proiect, iar în 2017 o companie română a făcut o analiză a posibilității implementării acestuia. Când am început să vorbim despre acest proiect, am înțeles că toate analizele făcute deja sunt învechite. A fost creată o Comisie, care timp de 9 întâlniri a discutat cele mai importante detalii ale proiectul și am pregătit un concept cum ar trebui să arate sistemul. De la ultima ședință, din mai, nimic nu s-a făcut”, a spus Nichita Țurcan.
Socialistul a spus că motivul principal pentru care se tărăgănează implementarea acestui proiect este lipsa interesului autorităților și pierderea banilor cash. „Nu există astăzi o statistică a numărului de pasageri. Respectiv, nu se cunoaște ce bani sunt primiți la case și câți ajung acolo unde trebuie. Oamenii cum luau banii din case, așa și continuă cu această practică. Dacă vom merge pe implementarea acestui proiect, vom ști exact care este fluxul de pasageri, câți bani se fac, vom înțelege unde este nevoie de suplinit numărul de rute”, a spus Nichita Țurcan.
De asemenea, el a venit cu o propunere: „În cazul în care conducerea Primăriei nu vrea ca tichetarea electronică să fie implementată în toate parcurile de troleibuze și autobuze, atunci propunem ca să fie doar pentru rutele cu propulsie autonomă de troleibuze: 30, 31 și 32. Atunci, oamenii vor vedea că sistemul este un plus și vor cere singur acest lucru”, a mai punctat Nichita Țurcan.
Cristina Parfeni