Mai mulți analiști politici au lansat o ipoteză precum că, alegerile anticipate de la Primăriile Chișinău și Bălți ar putea fi organizate odată cu cele parlamentare. În contextul dat, CURENTUL a solicitat opinia specialiștilor de la „Promo-LEX”, asociația responsabilă pentru monitorizarea alegerilor locale.
Ion Manole, directorul executiv al Asociației Promo-LEX, a declarat că presupunerea este una eronată.
„Potrivit Legislației Naționale, termenul maxim în care pot fi organizate alegerile locale la Chișinău și la Bălți este data de 20 mai. Nu mai târziu de 20 mai”, a declarat Ion Manole.
Totodată, Ion Manole a venit cu comentarii pe marginea comunicatului de presă al Comisiei Electorale Centrale, potrivit căruia, în bugetul de stat nu sunt prevăzute resursele financiare necesare pentru aceste două scrutine.
„Legislația nu scutește autoritățile în cazul de față pentru astfel de motive sau pentru astfel de situații. Respectiv, banii trebuie găsiți”, a declarat Ion Manole.
Precizăm că, conform calculelor Asociației Promo-LEX, alegerile parlamentare ordinare în Republica Moldova vor avea loc în perioada 30 noiembrie 2018 – 28 februarie 2019, pe când cele locale au fost stabilite pentru data de 20 mai 2018.
Dumitru Garcaliuc