Asociația Promo-LEX, în cadrul unui briefing de presă, a prezentat rezultatele observării de la deschiderea secțiilor de vot, de la 7.00 până la ora 07:30, informează CURENTUL.
Directorul de program al Asociaţiei Promo-LEX, Pavel Postica, a comunicat mai multe detalii.
„Misiunea Promo-LEX va încerca să fie cu ochii pe alegerile electorale noi: 2 municipii și 5 localități din Republica Moldova. Asociația Promo-LEX a delegat câte un observator static în fiecare secție de votare, care va monitoriza până la transmiterea proceselor verbale de enumerare a voturilor. În afară de aceasta, avem câteva echipe mobile care monitorizează in afara secțiilor de votare”, a precizat el.
În acest fel, Postica a vorbit despre unele ilegalități. „La momentul de față, toți observatorii care au ajuns la secția de votare nu au avut impedimente de a intra, respectiv drepturile lor sunt garantate. Cu regret, nu sunt înlăturate toate imaginile și panourile electorale din raza secției de votare. Cel puțin în 15 secții de votare, observatorii au depistat că urnele de voturi nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale. Motivele invocate erau legate de numărul insuficient de sigilii. Potrivit observatorilor, unele secții au fost deschise cu întârziere, dar nu au fost cazuri ca alegătorii să protesteze”, a declarat Postică.
În acest fel, el a comunicat și alte situații ilegale de la deschiderea secțiilor de vot. „Au fost 5 secții de votare care au promit mai mult de 3000 de buletine de vot. Cu regret, în 15 secții de votare, observatori au remarcat prezenta nejustificată a unor persoane neautorizate. Un incident de acesta s-a depistat în localitatea Jora de Mijloc. Astfel, două persoane au început filmarea procesului electoral, acestea sunt din partea unui concurent electoral. Este straniu că le-au permis să intre, fiindcă nu aveau legitimațiile necesare. Totodată, avem un singur caz de transportare a alegătorilor și anume la Jora de Mijloc, cu un automobil, de câteva ori s-au adus alegători la secția de votare”, a conchis el.
Mihaela Conovali