[ X ]
Promo – LEX a constat mai multe încălcări referitor la alegerile prezidențiale
15 Septembrie

Asociația Promo – LEX a prezentat al doilea raport al Misiunii de Observare a Alegerilor Președintelui R.Moldova, activitățile fiind realizate în perioada 24 august – 13 septembrie 2016, transmite CURENTUL.

Directorul de programe Promo – LEX, Pavel Postica a enumerat constatările făcute de către cei 42 de observatori dislocați în toată țara.

„Este inoportună legea prin care candidații la președinție trebuie să-și declare datele cu caracter personal. Este inoportună și imposibil de verificat și gestionat notorietatea primei semnături din listele de subscripție. Prioritate au listele care merg la CEC. Odată validate, semnăturile nu pot fi schimbate. Constatăm faptul că înafara procesului de semnare rămân izolați cetățenii din Transnistria, care nu pot susține un anumit candidat. Semnarea cu carnetul de student sau de elev nu este echitabilă. Aceștia trebuie să scrie cereri pentru a primi viză de reședință temporară, pentru a putea vota în ziua alegerilor. Și utilizarea resurselor administrative la colectarea semnăturilor nu se admite, este o încălcare a legii emise de către CEC”, a spus el.

De asemenea, Pavel Postica a remarcat faptul că nu sunt evaluate semnăturile din listele de subscripție. „Dacă inițial am declarat că mecanismul de verificare a semnăturilor este transparent, rămâne a fi de văzut cum aceste semnături au fost evaluate de către operatori – câte dintre acestea sunt valabile și câte nevalabile. Salutăm deschiderea CEC, în ceea ce privește transparența și informarea publică a alegătorilor, dar și acreditarea celor 362 de observatori” , a spus directorul de programe.

Totodată, el a declarat că modul de colectare a semnăturilor nu s-a desfășurat conform legii. „Avem 2 candidați deja înregistrați în cursa electorală. Nu putem trece cu vederea cum PDM a colectat atât de rapid aceste 25 de mii de semnături și că au fost colectate din toată țara cu ajutorul primarilor și consilierilor. De asemenea, și implicarea ministrului Mediului – Valeriu Munteanu, la colectarea semnăturilor a fost nejustificată. Colectarea semnăturilor trebuia efectuată de cele o sută de persoane numite, fără implicarea resurselor administrative”, a spus Pavel Postică.

Directorul de programe Promo – LEX recomandă CEC să respecte propriile decizii și hotărâri. De asemenea, Pavel Postica susține că, cetățenii au tot dreptul să știe cât s-a cheltuit pentru alegerile prezidențiale și a cerut CEC-ului să publice informația data. Candidaților le recomandă să evite colectarea semnăturilor cu ajutorul resurselor administrative.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților