Parlamentul a examinat, la ședința de joi, un proiect de lege care vizează crearea unui mecanism unitar și coerent de efectuare a controlului de stat în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Inițiativa legislativă a fost aprobată în prima lectură cu votul a 54 de deputați.
Documentul prevede modificarea Legii privind Inspectoratul de Stat al Muncii și a Legii privind controlul de stat. Astfel, sunt revizuite principiile de activitate și atribuțiile inspectoratului, drepturile inspectorilor de muncă, modul de efectuare a controlului de stat asupra respectării actelor normative din domeniul muncii, securității și sănătății muncii. În acest sens, se menționează că acțiunea de control a Inspectoratului de Stat al Muncii se va desfășura fără notificarea prealabilă. De asemenea, se propun modificări referitoare la condițiile de efectuare a controlului de stat, măsurile aplicate urmare a controlului și condițiile de contestare a controlului și/sau a rezultatelor acestuia.
Alte prevederi ale proiectului vizează drepturile subiecților supuși controlului de stat, precum și instituirea Consiliului consultativ tripartit al Inspectoratului de Stat al Muncii. Acesta va fi constituit din reprezentanți ai Inspectoratul de Stat al Muncii, Ministerului Muncii Protecției Sociale și a celor mai reprezentative organizații sindicale și patronale.
Totodată, prin modificările propuse se urmărește reorganizarea regimului juridic al controlului exercitat de Inspectoratul de Stat al Muncii prin excluderea expresă a controlului în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă din sfera de aplicare a Legii 131/2012 privind controlul de stat.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și face parte din agenda de reforme aferentă Planului de creștere a Republicii Moldova pentru anii 2025-2027.
Proiectul va fi propus Parlamentului spre examinare și adoptare și în lectura a doua.