[ X ]
Proiect de peste 2,2 milioane lei – implementat la Țipala, cu suportul AEE
17 Februarie

A avut loc recepția lucrărilor preconizate în cadrul proiectului ,,Lucrări de eficientizare a consumului de energie la clădirea Instituției Publice Liceul Teoretic Țipala” din comuna Țipala, raionul Ialoveni – anunță Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE), informează CURENTUL.

Proiectul este susținut în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte nr. 3, în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă adresat solicitanților de finanțare din sectorul public.

Valoarea totală a proiectului constituie 2 253 769,10 lei.

În cadrul proiectului au fost izolați pereții exteriori ai instituției educaționale cu o suprafață de 3630 m2.

De menționat, că pe perioada implementării, beneficiarului i-a fost asigurată asistența tehnică ce include raportul de audit energetic, elaborarea devizului de cheltuieli, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii și servicii de supraveghere tehnică.

Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților