[ X ]
Progresele în implementarea Acordului de Asociere – discutate de Premier cu Ambasadorul UE
23 Iunie

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întâlnire cu E.S. Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. În cadrul ședinței a fost abordată evoluția situației economice în RM și în UE, în contextul impactului restricțiilor epidemiologice impuse anterior, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, a fost făcut un schimb de informație referitoare la progresele în implementarea Acordului de Asociere RM – UE și s-au discutat planurile Guvernului pe această dimensiune.

„Ion Chicu a vorbit despre Videoconferința liderilor Parteneriatului Estic, care s-a desfășurat pe data de 18 iunie 2020. Ursula von der Leyen, Șeful Comisiei Europene; Charles Michel, Președintele Consiliului Europei; șefii statelor membre ale UE și a statelor din cadrul Parteneriatului Estic au făcut un schimb de informație referitoare la efectele sociale și economice ale pandemiei și au constatat că sistemele de sănătate ale tuturor statelor au fost și sunt supuse unor presiuni fără precedent”, se spune în comunicat.

De asemenea, a fost discutat progresul în procesul de realizare a condiționalităților pentru obținerea tranșei de asistență macrofinanciară din partea UE.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților