[ X ]
Programul „Prima Casă”. Suma creditelor acordate este de 3,77 miliarde de lei
13 Octombrie

De la lansarea Programului de stat „Prima Casă” până în prezent au fost procurate 7 032 locuințe. Alte 12 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,77 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,84 miliarde lei, transmite CURENTUL.

Din numărul total al beneficiarilor, 5125 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului, dintre care, 1208 persoane în cadrul Programului Prima Casă 2, 2886 – în cadrul Programului Prima Casă 3, 1019 – în cadrul Programului Prima Casă 4 și 12 – în cadrul Programului Prima Casă 5.

Din cei 7032 de beneficiari, 4825 sunt familii, iar 2207 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,5 ani. Valoarea medie a locuințelor procurate constituie 629,36 mii lei, iar suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,80 m.p. Din numărul total de locuințe procurate, 6568 sunt amplasate în zonele urbane, iar 464 – în zonele rurale. 6384 locuințe procurate sunt apartamente, iar 648 – case de locuit individuale.

Menționăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

La momentul actual în cadrul Programului participă următoarele bănci comerciale: Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, Mobiasbanca, Eximbank și Energbank.

Inapoi la arhiva noutaților