Programul de dezvoltare a femeilor din cadrul Poliției de Frontieră cu tematica „Abordare integratoare de gen pentru depășirea egalităților și discriminării” a fost analizat cu șefii direcțiilor subordonate instituției, transmite CURENTUL.
Potrivit Poliției de Frontieră, discuțiile au abordat asigurarea securităţii umane, promovarea păcii durabile, necesitatea imperioasă de a comunica într-o manieră activă şi prevenirea conflictelor.
„În analiza subiectului în cauză nu putem neglija dificultăţile întâmpinate în integrarea femeii într-un mediu de lucru dominat de masculinitate și de stereotipuri ce ţin de înţelegerea eronată a dimensiunii de gen.
În pofida faptului că există destule exemple care arată, că procesele de lucru funcționează mai bine dacă sunt implicate și femei, contribuţia lor fiind extrem de importantă pentru bunăstarea întregii societăţi. Or, prezența femeilor în diverse situații este privită prin prisma încrederii şi generării unui sentiment crescut de pace și securitate”, spun polițiștii de frontieră.
În cadrul ședinței a mai fost menționată și Rezoluţia ONU nr.1325 privind Femeile, Pacea şi Securitatea care este considerată o piatră de hotar în acest domeniu.
Și pentru că Poliția de Frontieră susține campania națională ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” șefii direcțiilor subordonate instituției au fost îndemnați să fie uniți împotriva violenței, să încurajeze femeile să vorbească despre problemele cu care se confruntă, să ofere suport și încredere colegilor pentru ca ele să se simtă protejate.
Doina Buruiană