[ X ]
Program special pentru o secție de votare de peste hotare
30 Octombrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis instituirea programului de activitate a secției de votare nr. 1/307, orașul Baku, Republica Azerbaidjan, între orele 7:00 și 18:00, informează CURENTUL.

„Acțiunea este determinată de necesitatea asigurării votului în maximă siguranță pentru alegători, cât și pentru membrii organului electoral, care urmează să numărare și totalizeze rezultatele alegerilor, deplasându-se la domiciliu în intervalul orelor premise”, susțin reprezentanții Comisiei.

Declararea de către autoritățile Republicii Azerbaidjan a Legii marțiale în legătură cu conflictul militar azero-armean prevede introducerea stării de asediu în mai multe orașe, inclusiv în orașul Baku. „Prin urmare, starea instituită depășește limitele suveranității naționale a statului, iar Republica Moldova, prin reprezentanța Ambasadei, are obligația să respecte și să se conformeze legilor statului gazdă”, adaugă CEC.

Această situație limitează accesul în orașe, astfel aflarea în stradă după orele 19:30 nu este recomandabilă, iar în intervalul orelor 21:00 – 06:00 aflarea persoanelor pe străzi și în spații publice fără permise speciale este interzisă.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților