[ X ]
Profesorii – nemulțumiți de decizia MECC cu privire la prelungirea vacanței școlarilor: „Cum va fi recuperată materia în aceste condiții”
3 Martie

Federația Sindicală a Educației și Științei nu este mulțumită de decizia Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) privind prelungirea vacanței de primăvară a elevilor din clasele primare, gimnaziale și liceale, transmite CURENTUL.

Federația se întrebă cum vor fi recuperate orele:

„Îndeosebi, atrage mai multe semne de întrebare fraza cu recuperarea orelor. Colegii din școli se întreabă și ne întreabă – „este oare posibil să fie recuperată materia în aceste condiții?”. Nu era oare mai bine să se lase decizia vizavi de regimul de lucru la discreția Comisiilor locale extraordinare de sănătate publică, or, situația diferă de la un raion la altul și nu în toate teritoriile era necesar să se treacă la activitatea de la distanță?

Textul comunicatului este diferit de cel al circularei ministerului, în care nu se spune nimic despre recuperare. Credem că din partea Ministerului ar trebuie să vină niște instrucțiuni mai clare, inclusiv și referitor la ”regimul flexibil de muncă”, retribuirea muncii etc.”, menționează Federația.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților