La începutul lunii decembrie curent, site-ul Institutului de Fitotehnie Porumbeni www.porumbeni.md anunţa desfăşurarea unui concurs pentru transmiterea prin licenţă a dreptului de utilizare a brevetelor pentru soi de plantă la cultura porumbului.

Lucrurile par să se deruleze în albia normalităţii şi a bunelor practici, când anumite bunuri sau servicii sunt scoase la concurs în vederea identificării celui care poate gestiona acest bun sau poate presta aceste servicii la cele mai înalte cote ale calităţii. Aşa se face în toată lumea, aşa facem şi noi. Esenţial este ca modul de desfăşurare a concursului şi obligaţiunile cerute ofertanţilor să excludă cea mai mică încercare de avantanjare a vreunui participant la concurs, iar rezultatele înregistrate ulterior pe domeniul respectiv să fie în beneficiul tuturor. Raportat la domeniul producerii seminţelor, organizarea unui concurs ar urma să dezvolte domeniul seminţelor, să aducă bani în buget şi să nu pună presiuni pe producătorii de semințe care au rămas în afara podiumului, presiuni care să-i scoată din joc, punându-i în situaţia de a-şi vinde afacerile.

Potrivit anunţului respectiv, Institutul de Fitotehnie Porumbeni anunţă concurs pentru două luturi:

– Lotul nr1 – hibrizi de porumb (FAO140-270)

– Lotul nr. 2 – hibrizi de porumb (FAO 271 – 390).

Ne dăm bine seama ca majoritatea cititorilor citesc cifrele respective doar ca pe nişte cifre. Dar despre asta, un pic mai târziu.

Participanţii la concurs aveau drept obligaţiuni să achite o taxă de participare în mărime de 2000 de lei, să depună cererea cuvenită şi să aducă dovada lipsei datoriilor faţă de bugetul public naţional. Nu sunt condiţii dintre cele mai greu de întrunit cu excepţia doar a restanţelor la buget, care ar putea face diferenţa între un agent şi alt agent economic. Până la urmă însă se ajunge şi la diferenţe. Prin ce se face asta?. De obicei prin caietul de sarcini. În general sarcinile puse în faţa unui eventual învingător în concurs trebuie să corespundă realităţii şi să fie pe măsura capacităţilor majorităţii celor care îşi doresc să învingă în concurs.

Potrivit organizatorilor concursului, licenţa se eliberează pe un termen de şapte ani din momentul semnării contractului. Mai multe companii producătoare de seminţe de porumb sunt de părerea că termenul de şapte ani este extrem de mare, iar cei care nu vor avea licenţă, se vor vedea obligați să-şi reorienteze definitiv afacerile.

Anual câştigătorul va achita redevenţe în mărime de trei la sută din suma de realizare a seminţelor hibride, dar nu mai puţin de 900 mii lei şi nu mai mult de un milion de lei. Redevenţele vor fi achitate anual până la data de 1 octombrie a fiecărui an.

Acelaşi caiet de sarcini cere ca anual câştigătorul concursului să procure pentru lotul nr1 – nu mai puţin de 20 tone de seminţe de forme parentale, iar pentru lotul nr.2 – nu mai puţin de 5 tone de forme parentale. Aceiaşi producători de seminţe susţin că prin impunerea anume a acestei sarcini, organizatorii concursului identifică din start câştigătorul şi îi exclude definitiv pe toţi ceilalţi.

Spuneam că vom reveni la „- Lotul nr1 – hibrizi de porumb (FAO140-270)

– Lotul nr. 2 – hibrizi de porumb (FAO 271 – 390)”, pentru a face unele mici precizări. Elementul distinctiv cracteristic celor două loturi este că ambele pachete, ca să le spunem aşa cuprind în totalitate seminţele de porumb exportate preponderent în Bielarus şi în Federaţia Rusă. Obligaţiunea de a procura de la Instutul de Fitotehnie nu mai puţin de 25 de tone de ambele loturi presupune sume destul de mari, iar o parte dintre acestea trebuie achitate în avans. Dar nu aceasta este marea problemă. Lucrurile se complică atunci cînd trecem la comercializarea seminţelor. Douăzeci şi cinci de tone de forme înseamnă aproximativ trei mii tone de seminţe, atenţie pentri export. Nu poţi exporta o asemenea cantitate de seminţe fără să ai garantată o piaţă de desfacere reală. În ultimii ani s-au evidenţiat doar cîţiva agenţi economici cu un export total de 3037 tone. Partea leului i-a revenit companiei „Forever” cu 2829 tone de seminţe pentru (2019 – în anul 2017) urmate de Colhozul „Pobeda” din Ceadîr-Lunga, Institutul de Fitotehnie „Porumbeni” şi „Novasem”. Se poate anticipa, că, urmare a deţinerii licenţei de către un producător, întreaga cantitate de semințe de porumb pentru export va aparţine unui singur agent. Ce vor face producătorii de la Copceac, cei de la „Novasem” şi cei de la „Porumbeni”? Cu excepţia Institutului de Fitotehnie, toţi ceilalţi vor trebui fie să caute alt gen de activitate, fie să-şi concedieze personalul. Şapte ani e prea mult pentru a hrăni o speranţă. Prea mult şi mult prea costisitor.

De ce cu excepţia Institutului „Porumbeni”? În ziua în care urma să se întrunescă comisia de evaluare pentru desemnarea cîştigătorului, l-am telefonat le Andrei Mistreţ, preşedintele comisiei de concurs. L-am întrebat despre avantajele care decurg din a se acorda drept exclusiv pe o durată atît de mare. Domnia sa a insistat să vorbească despre nişte norme pe care trebuie să le respecte producătorul de semințe, inclusiv despre izolarea terenurilor însămînţate, condiţie pe care nu o poate întruni oricine. Vorba e că normele în vigoare cer ca suprafețele însămînţate cu porumb pentru sămînţă trebuie să fie amplasate la nu mai puţin de 200 metri de alte terenuri pe care se cultivă fie porumb, fie alte culturi care ar putea afecta polenizarea. Nu punem la îndoială importanţa acestei sarcini. Doar că, în discuţie cu responsabilii de la Agenția Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, aceştia au recunoscut că respectiva condiţie nu e decloc greu de îndeplinit şi că e ceva de care producătorii de seminţe au ţinut cont întodeauna. Un alt avantaj despre care vorbește Andrei Mistreţ e că, în sfîrşit se va scoate povara de pe umerii bugetului pentru finanţarea Institutului „Porumbeni”, noua formă de gestionare garantînd veniturile de care are nevoie. S-ar putea considera că cei la „Porumbeni” profită de tentaţia unui agent economic de a domina pe piaţă şi impune condiţii care să garanteze veniturile institutului. Şi Ministerul Agriculturii poate accepta cu uşurinţă un asemenea scenariu, deoarece va avea cu o mînă întinsă mai puţin. Din punct de vedere financiar, parcă s-ar putea de aplaudat. Cît priveşte monopolizarea domeniului, situaţia e mai tristă. Nici despre careva garanţii privind dezvoltarea sectorului producere a seminţelor de porumb nu se poate vorbi. De fapt, păstrarea unui trend negativ la exporturi e ceva cu care ne începem a obişnui. Potrivit dinamicii pe o perioadă mai lungă de timp, producerea de seminţe de porumb a tot desenat zigzaguri, cea mai mare creştere înregistrîndu-se în anii 2016-2017, perioadă în care cantitatea de seminţe produsă practic s-a triplat.

Dinamica producerii, exportului şi importului de seminţe de porumb în perioada anilor 2008-2018

Dar nu s-a triplat şi exportul. Acesta îşi creşte puţiin cifrele, însă, raportate la producere, ele sînt foarte mici. În anul 2018 producerea scade. În cazul în care am încerca să căutăm cauzele, nu e nevoie să măsurăm umeditatea din sol. Ar fi mai potrivit să dăm atenţie importului de seminţe care creşte de la un an la altul şi care lasă tot mai puţin spaţiu de afirmare producătorului local.

E de văzut de ce exporturile cresc cu atîta ușurință, însă lăsăm subiectul pentru un alt număr de ziar.

Vineri, 20 decembrie s-a făcut cunoscut numele celui care a cîștigat concursul – Forever. E de remarcat că anunțul despre desfășurarea concursului a fost dat pe site-ul Institutului. Luni am căutat rezultatele pe același site, însă nu l-am găsit. Andrei Mistreț a evitat să ne spună numele cîștigătorului, trimițîndu-ne pe site-ul ministerului. Secretara din anticamera Institutului și-a amintit ca l-a transmis vineri la minister “ca să fie plasat”, dar zice dînsa “se reține”. Un gen de ping-pong pe ale cărui efecte cineva, nu știu de ce, mizeaza mult.

Luni, am telefonat la Copceac. Administratorul colhozului Pobeda, Niocolae Dragan, nu a știut de concurs. Nu a știut nici agronomul. L-am întrebat de domnul Dragan, dacă nu cumva se văd printre cei dezavantajați. “Vom vedea, spune dînsul. Dar nu e corect că nu am fost informați și noi, că nu s-au organizat discuții cu producătorii. De ce au evitat discuțiile? De ce se face pe ascuns?”

Potrivit organizatorilor concursului, o asemenea licitaţie ar putea identifica şi un alt agent care ar deţine dreptul exclusiv asupra loturilor pentru piaţa internă. Dar asta e doar de presuspus. Pentru că nimeni nu spune nimic. Dezbaterile lipsesc și de data aceasta, ca și cum tăcere e și ea parte a unui cait de sarcini.

Spuneam de o altă posibilă licitație. Pe deplin posibil. Și ea va fi probabil tot cu redevenţe, tot cu obligaţiunea de a procura cantităţi prestabilite, tot cu achitări în avans şi tot cu garanţie pentru ofertă de, bunăoară, 10 la sută din costul oficial. Şi asta va însemna, ca şi în primul caz, respectarea zonei de protecţie, deţinerea unor suprafeţe corespunzătoare, alte condiţii pe care cineva le va întruni, iar toţi ceilalţi nu. E de presupus. Şi dacă le presupunem pe toate astea, de ce atunci să nu admitem nişte constrîngeri ambalate frumos în formele unor metode democratice de ţinere a businessului, nişte angajaţi scoşi pe poarta întreprinderilor care nu au putut cîştiga dreptul exclusiv, nişte investiţii ratate pentru că nu s-au înscris în politicile mai noi de gestionare a agriculturii de cineva de la minister. Deși, e de văzut dacă anume acestea sînt politicile ministerului.

Constantin OLTEANU