[ X ]
Procurorii au depus demersuri la arestare în cazul celor 18 persoane reținute în dosarul corupției la Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului
11 August

Vicedirectorul împreună cu alți cinci responsabili din cadrul Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului (IPOT), precum și 12 persoane fizice, inclusiv beneficiari ai unor companii au fost puși sub învinuire în dosarul inițiat pe faptul abuzului de serviciu, coruperii pasive, coruperii active și traficului de influență, transmite CURENTUL.

Procuratura Anticorupție le-a înaintat celor 18 persoane învinuirea și a înaintat demersuri în judecată cu solicitarea de aplicare în privința celor 6 angajați ai IPOT și 2 beneficiari ai unor companii a arestului preventiv pentru 30 de zile, iar în privința altor 10 persoane fizice – arestul la domiciliu pentru 30 de zile. Demersurile procurorilor urmează a fi examinate pe parcursul zilei de astăzi de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Reținerile învinuiților survin ca urmare a peste 55 de percheziții desfășurate acum două zile la domiciliile, în birourile de serviciu și automobilele persoanelor vizate, în rezultatul cărora de la angajații IPOT au fost ridicate peste 9 mii de euro și 48 mii lei, care se prezumă a fi rezultatul activității lor infracționale.

O parte dintre persoanele învinuite și-au recunoscut vina, iar altele au făcut uz de dreptul lor procesual de a nu da declarații.

Acest proces penal a fost inițiat la începutul acestui an, iar potrivit probatoriului, în intervalul martie – iulie 2021, specialiștii IPOT ar fi pretins și primit de la persoane fizice și beneficiari ai unor companii sume cuprinse între 250 și 2000 euro. În schimbul acestor sume responsabilii diminuau bonitatea solului în studiul pentru terenurile deținute de comanditarii investigațiilor pedologice, prejudiciind astfel bugetul administrațiilor publice locale în proporții deosebit de mari.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților