Un procuror din cadrul Procuraturii raionului Edineţ a fost reţinut de Procuratura Anticorupţie pentru corupere pasivă. Operaţiunea de reţinere a avut loc ieri, în centrul oraşului Edineţ, transmite CURENTUL.
Respectiva cauză penală a fost pornită acum o lună de către Procurorul General, în baza denunţului parvenit de la o persoană care reclama acţiunile coruptibile ale procurorului din Edineţ. În concret, denunţătorul era urmărit penal pentru furtul unui telefon mobil şi procurorul care conducea urmărirea penală i-ar fi solicitat 20 de mii de lei în schimbul încetării urmăririi penale în care ultimul era învinuit.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală s-a confirmat comportamentul coruptibil al procurorului vizat, care a primit bani în trei tranşe de 10 şi, respectiv, câte 5 mii lei, fiind reţinut imediat după primirea de la petiţionar a ultimei tranşe de bani – depistată şi ridicată în cadrul percheziţionării automobilului personal.
Acesta a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore, urmând ca în scurt timp Procuratura Anticorupţie să-i înainteze învinuirea şi să depună demers de aplicare în privinţa numitului a arestului preventiv.
Bănuitul are 42 de ani şi activează în cadrul organelor procuraturii începând cu anul 1998.
Pentru această infracţiune, norma penală prevede închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 8 mii la 10 mii u.c. şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Cristina Parfeni