Procuratura va contesta încheierea Judecătoriei Chişinău, prin care s-a dispus aplicarea în privinţa fostului şef al Penitenciarului nr.13, acuzat de tortură, a măsurii preventive – arestul la domiciliu pentru 30 de zile, transmite CURENTUL.
„Procurorii au solicitat mandat de arestare preventivă în privinţa învinuitului, cu anunţarea acestuia în căutare. Magistraţii, însă au admis, parţial, demersul procurorilor, aplicând o măsură preventivă mai blândă”, menționează Procuratura Generală.
Amintim că, fostul şef al Penitenciarului nr.13 este învinuit de procurorii că, în aprilie 2009 a maltratat un protestatar aflat în custodia poliţiei. Instanţa de fond, iar ulterior şi instanţa de apel, l-au condamnat la cinci ani de închisoare. Curtea Supremă de Justiţie a dispus însă trimiterea dosarului la rejudecare pentru elucidarea unor circumstanţe. În prezent, dosarul se află pe rol la Judecătoria Chişinău.
Cristina Parfeni