În lumina informațiilor legate de plecarea cetățeanului Veaceslav Platon la Londra, Procuratura intervine cu unele precizări, transmite CURENTUL.
Astfel, Procuratura generală comunică faptul că desfășurarea normală a procedurilor penale pendinte de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este inclusiv în interesul cetățeanului Platon. Prin urmare, Procuratura nu vede logica pentru ca numitul să se eschiveze.
„Actualmente, nu există vreo lucrare pendinte în care se impunea necesitatea aplicării față de cetățeanul Platon, a vreunei măsuri preventive.
Respectiv, în funcție de comportamentul numitului în cadrul procedurilor în curs de desfășurare, Procuratura va reacționa și va propune luarea măsurilor reieșind din cerințele Legii de procedură penală, inclusiv aplicarea măsurilor privative, după caz.
Precizăm că potrivit legislației, procurorul de caz este unica figură procesuală care decide, în limitele dreptului discreționar de care dispune, asupra necesității aplicării sau neaplicării măsurii preventive în privința figuranților din procedurile pe care le au în gestiune”, menționează Procuratura.
Concomitent, Procuratura Generală respinge insinuările deputatului Litvinenco, care-l acuză pe Procurorul General că ar fi ”încuviințat” plecarea cetățeanului Platon și-i recomandă să trateze cu atenție și responsabilitate asemenea învinuiri, lipsite de temei.
Cristina Pendea