Procuratura Anticorupție anunță că urmărirea penală în privința șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a CNA, inițiată în decembrie 2021, se desfășoară în continuare plenar, iar termenul mai îndelungat al investigațiilor de datorează complexității cazului, cât și multiplelor contestări, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al PA.
Investigațiile în privința șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a CNA au demarat la 6 decembrie 2021, acesta fiind vizat în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, falsului în declarații și practicarea ilegală a activității financiare.
Procuratura Anticorupție mai precizează că, în perioada investigației, au fost autorizate de către judecătorul de instrucție și efectuate 29 percheziții, care au vizat domiciliile, birourile, automobilele persoanelor supuse investigațiilor penale, precum și sediile unor persoane juridice; au fost autorizate și efectuate 5 cercetări la fața locului a imobilelor; a fost autorizată și efectuată ridicarea informațiilor de la furnizorii de comunicații electronice, instituțiile bancare, notari și alte instituții – în 31 de cazuri, cu ridicarea în total a aproximativ 3500 de file și audiați în calitate de martori 42 persoane.
Totodată, au fost recunoscuți și audiați în calitate de învinuiți – 6 persoane, dintre care la moment în privința a doi figuranți este aplicată măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar, inclusiv în privința șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a CNA.
PA mai notează că derularea investigațiilor și efectuarea cu celeritate a acțiunilor de urmărire penală pe caz a fost afectată pe alocuri de mai multe evenimente, cum ar fi: greva apărătorilor din ianuarie 2022, starea de urgență declarată în februarie 2022, context în care apărătorii au uzat de drepturile procesuale în spiritul unui nivel mai redus al bunei-credințe.