[ X ]
Procuratura Anticorupție a venit cu o reacție la cererea ministrului de Interne
1 Iulie

Procuratura Anticorupție (PA) respinge acuzațiile lansate în spațiul public, astăzi, de Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, cu privire la pretinse acte de corupție, comise de către persoane publice, inclusiv procurori din cadrul instituției. Aceasta se menționează într-un comunicat de presă al instituției, informează CURENTUL.

În același timp, PA oferă și alte detalii în acest sens.

„De asemenea, Procuratura Anticorupție este interesată să se desfășoare, în mod urgent, o anchetă internă, în cadrul căreia va putea oferi toate explicațiile necesare în vederea infirmării acuzațiilor aduse”, se mai adaugă în declarație.

De menționat că, astăzi, vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne Andrei Năstase a cerut Procuraturii Generale să inițieze demersuri vizând spălarea de miliarde și corupția la nivel înalt – în cazul unor judecători și procurori implicați.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților