[ X ]
[ X ]
[ X ]
Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată dosarul în privința președintelui raionului Dubăsari
15 Martie

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmării penale și expedierea în instanța de judecată a dosarului în privința președintelui raionului Dubăsari, învinuit pentru abuz de serviciu, cu cauzarea daunelor în proporţii considerabile intereselor publice şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldate cu urmări grave, precum și neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconștiincioase față de ele, care au provocat urmări grave intereselor ocrotite de lege ale persoanei juridice, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție, demnitarul a făcut declarații, dumnealui nu își recunoaște vina și pledează nevinovat.

Acesta este învinuit de emiterea unor decizii ilegale ce se referă la:

– Delegarea, cu încălcarea normelor de procedură, a angajaților Consiliului raional Dubăsari spre participare în delegații oficiale peste hotarele Republicii Moldova;

– Încheierea ilegală a unor contracte de achiziționare a serviciilor de asistență juridică ;

– Încălcarea legislației privind secretul de stat, prin aprobarea listei colaboratorilor din subordinea Consiliului raional, care urmau să aibă acces permanent la secretul de stat cu avizarea achitării plăților sub formă de sporuri la salariu în acest scop;

– Fraudarea licitațiilor publice;

– Acordarea nejustificată a adaosurilor salariale, primelor și cadourilor angajaților consiliului raional, precum si alocarea din fondul de rezervă al Consiliului raional a ajutoarelor materiale nejustificate diferitor persoane.

Potrivit probelor acumulate de procurori, s-a stabilit că prin respectivele decizii și alte acțiuni ilegale săvârșite de către președintele raionului Dubăsari, a fost cauzat un prejudiciu considerabile bugetului Consiliului raional Dubăsari, în mărime de aproximativ 1,5 milioane lei.

Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă o pedeapsă de până la 16 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de până la 15 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților