[ X ]
Problemele relațiilor bilaterale Republica Moldova – Federația Rusă, examinate în cadrul consultărilor interministeriale la Moscova
8 Noiembrie

La invitația părții ruse, astăzi, la Moscova, au avut loc consultările politice inter-ministeriale, transmite CURENTUL.

Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tatiana Molcean, iar cea rusă de secretarul de stat, viceministrul Afacerilor Externe, Grigorii Karasin.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul negocierilor, au fost examinate unele probleme ale relațiilor bilaterale, în special, cu privire la cooperarea în domeniul asistenței juridice și privind subiecte importante de pe agenda relațiilor interstatale. De asemenea, au fost examinate problemele cu care s-au confruntat funcționarii de rang înalt și alte persoane oficiale, în timpul deplasărilor de serviciu în Federația Rusă. Părțile vor continua conlucrarea în vederea depășirii acestor complicații.

Părțile au reiterat necesitatea continuării dialogului politic la diferite nivele în scopul eliminării dificultăților și problemelor existente în relațiile bilaterale în vederea colaborării reciproc avantajoase. Șefii delegațiilor au trecut în revistă subiectele cooperării comercial-economice, care reprezintă interes pentru ambele părți, inclusiv organizarea și desfășurarea întrevederii co-președinților Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare comercial-economică.

În cadrul discuției au fost examinate proiectele acordurilor interguvernamentale de cooperare în domeniul migrației forței de muncă și cel al readmisiei, precum și Programul cooperării în domeniul umanitar.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților