[ X ]
Pro Imobil: „Acțiunile organelor privesc persoanele implicate fraudulos în afacere începând cu 2017”
18 Octombrie

Ca urmare a informației să se efectuează percheziții, compania Pro Imobil a lansat următoarea declarație:

„Proimobil.md și tot colectivul de peste 300 de agenți atrage atenția presei că în perchezițiile efectuate în această dimineață de procuratură, nu sunt vizați actualii agenți și managementul companiei. Acțiunile organelor privesc persoanele implicate fraudulos în afacere începând cu anul 2017 și până în august 2019. Sediul de pe Armenească 28 deja de mai mult de o lună este închiriat de altă companie imobiliară , gestionată de Octavian Orheianu și alte persoane, asupra cărora se efectuează aceste investigații”, se spune în declarație.

Inapoi la arhiva noutaților