[ X ]
Primul summit Moldova – Uniunea Europeană va avea loc pe 4 iulie la Chișinău
25 Iunie

Pe 4 iulie 2025, la Chișinău, începând cu ora 17:00, la Reședința de Stat va avea loc primul summit Moldova – Uniunea Europeană, găzduit de Președinta Maia Sandu. Uniunea Europeană va fi reprezentată de Președintele Consiliului European, António Costa, și Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Împreună cu Președinta Republicii Moldova, la summit vor participa Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Prim-ministrul, Dorin Recean – reflectând angajamentul comun al tuturor instituțiilor statului pentru realizarea obiectivului național de aderare la Uniunea Europeană.

Organizarea acestui eveniment la Chișinău marchează o nouă etapă în parcursul nostru european. Astfel de reuniuni bilaterale au loc doar cu parteneri de importanță strategică sau cu țări candidate, precum Ucraina și statele din Balcanii de Vest. Desfășurarea summit-ului confirmă nu doar recunoașterea pașilor pe care i-am întreprins, ci și angajamentul politic solid al Uniunii Europene pentru viitorul european al țării noastre.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate subiectele legate de procesul de aderare, atât în ceea ce privește evoluțiile de până acum, cât și etapele următoare în acest proces. Totodată, liderii vor discuta despre extinderea legăturilor economice și cooperării în domenii precum infrastructura, energia, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un punct important pe agendă va fi și Planul de Creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde euro, adoptat recent de Comisia Europeană. Acest plan este un pachet ambițios de investiții prin care Uniunea Europeană sprijină modernizarea economiei și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Petr Vlah: A venit momentul în care Găgăuzia trebuie să se debaraseze de cei care o atrag în jocuri politice şi să se pregătească, împreună cu restul Moldovei, de valorificarea şansei istorice - aderarea la UE
    Politică |
  2. ANSP infirmă informațiile privind decesul a 4 persoane în urma intoxicației alimentare din satul Ciocîlteni: O femeie de 61 de ani a decedat
    Social |
  3. Conducerea Partidului Republican „Inima Moldovei” a avut o întrevedere cu reprezentanții Ambasadei SUA: Ne aflăm într-o situație fără precedent
    Politică |
  4. Dmitri Torner, despre primele acțiuni ale noului prim-ministru: Acestea trebuie să fie prioritare!
    Politică |
  5. Anca Dragu s-a întâlnit cu Alfred Kammer în cadrul reuniunilor FMI și Băncii Mondiale
    Politică |
  1. Analiză INFONET: Majoritatea concurenților electorali ignoră tema dizabilității
    Politică |
  2. Petr Vlah: A venit momentul în care Găgăuzia trebuie să se debaraseze de cei care o atrag în jocuri politice şi să se pregătească, împreună cu restul Moldovei, de valorificarea şansei istorice - aderarea la UE
    Politică |
  3. MAE lansează un proiect de asistență tehnică pentru creșterea rezilienței cibernetice, cu sprijinul NB-8 și PNUD
    Politică |
  4. Cum se interpretează corect opiniile de audit și constatările din Raportul anual al Curții de Conturi
    Business |
  5. ANSP infirmă informațiile privind decesul a 4 persoane în urma intoxicației alimentare din satul Ciocîlteni: O femeie de 61 de ani a decedat
    Social |