Partidul Democrat din Moldova (PDM) și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), astăzi, în cadrul unei ședințe a Comisiei Electorale Centrale (CEC), au fost înregistrați în calitate de participanți la referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019, informează CURENTUL.
Astfel, PD a fost înregistrat cu opțiunea „Pentru”. În acest fel, Moțarschi Vadim a fost înregistrat în calitate de reprezentant al PD și cu dreptul de a reprezenta partidul în instanțele de judecată, iar Scutaru Nina – trezorier.
În același timp, comuniștii au fost înregistrați cu opțiunea „Contra”. Prin urmare, Vizir Irina va reprezenta partidul, iar Caraman Aliona va fi trezorier.
Totodată, în cadrul ședinței a fost aprobată acreditarea a 3 observatori naționali din partea Filialei din Chișinău a Institutului Internațional de monitorizare a dezvoltării democrației, parlamentarismului și respectării drepturilor electorale ale cetățenilor statelor membre ale Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (IIMDD AIP CSI), în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019.
În același timp, 2 observatori internaționali vor fi și din partea Ambasadei Republicii Franceze în Republica Moldova, în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din data de 24 februarie 2019.
În cadrul ședinței, a fost confirmată persoana responsabilă de finanţele grupurilor de inițiativă constituite de Partidul Democrat din Moldova în vederea colectării semnăturilor în susținerea candidaților la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 – Nina Scutaru. Din partea Partidului Politic „ȘOR” – Neli Parutenco, PSRM – Andrei Iepure, iar de la Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS” – Artur Mija.
Mihaela Conovali