[ X ]
Primarul orașului Vulcănești a fost trimis în judecată pentru depășirea atribuțiilor de serviciu
21 Februarie
Procuratura Anticorupție Oficiul Sud a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a primarului orașului Vulcănești, UTA Găgăuzia, pentru săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, transmite CURENTUL, cu referire la un comunicat.
Potrivit Procuraturii, acesta este învinuit că, exercitând funcția de primar al orașului Vulcănești, UTA Găgăuzia, cunoscând despre faptul că, printr-o decizie a consiliului orășenesc Vulcănești din noiembrie 2019, a fost aprobată doar o funcție de vice-primar al orașului Vulcănești, iar propunerea lui privind numirea a doi vice-primari, a fost respinsă, deoarece nu a fost votată cu numărul necesar de voturi, la 10 decembrie 2019, și-a depășit în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, atunci când a semnat dispoziția prin care a numit doi vice-primari ai primăriei Vulcănești, cărora li s-a dispus achitarea remunerărilor salariale conform statelor de personal.
Ulterior, primarul orașului Vulcănești, a contestat în instanța de judecată, deciziile consiliului orășenesc Vulcănești prin care a fost aprobată doar o unitate de vice-primar, acțiuni care au fost respinse de judecători, la moment fiind decizii judecătorești definitive și irevocabile pe acest fapt.
Astfel, ca urmare a acțiunilor intenționate a primarului orașului Vulcănești, bugetul administrației publice locale a fost prejudiciat considerabil cu 54 156 lei, suma achitată constituind remunerarea salarială, pentru o funcție suplimentară de vice-primar, începând cu aprilie 2020 până în septembrie 2020, când în baza dispoziției primarului, un vice-primar a fost concediat, cu eliberarea din funcție.
Concomitent cu expedierea cauzei penale în instanța de judecată, procurorii au înaintat demers de aplicare față de primarul orașului Vulcănești, a măsurii de constrângere – suspendarea provizorie din funcție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive pe marginea cauzei penale.
Inapoi la arhiva noutaților