[ X ]
Prima vizită oficială a Șefei Secretariatului Inițiativei Regionale Anticorupție la CNA
30 Iunie

Șefa Secretariatului Iniţiativei Regionale Anticorupţie (RAI), Desislava Gotskova, s-a întrunit cu directorul CNA, Ruslan Flocea, la Chişinău. Oficialul se află în prima sa vizită, într-o ţară-membră a RAI, după ce a fost aleasă în funcţie, transmite CURENTUL.

În cadrul întrevederii, Desislava Gotskova a apreciat colaborarea Centrului Naţional Anticorupţie în cadrul RAI şi a menţionat că instituţia pe care o reprezintă este interesată de continuarea cooperării cu CNA în proiectele comune derulate. Aceasta a mai adăugat că, pentru anul 2021, RAI a iniţiat mai multe proiecte regionale, inclusiv pentru Republica Moldova, între care consolidarea cooperării regionale în ceea ce privește declararea averii, consolidarea integrității prin reguli și proceduri transparente în sectorul public, avertizarea de integritate – sensibilizarea publicului și consolidarea capacităților naționale, onsolidarea capacităților autorităților naționale și consolidarea cooperării regionale în domeniul recuperării bunurilor.

Directorul CNA, Ruslan Flocea, a mulţumit partenerilor pentru suportul permanent, oferit instituţiei şi deschiderea sinceră pentru implementarea unor proiecte ce ţin de prevenirea corupţiei.

„Sunt ani la rând, în care Iniţiativa Regională Anticorupţie a fost alături de Centrul Naţional Anticorupţie prin susţinerea iniţiativelor noastre şi prin expertiza, pe care ne-a împărtăşit-o. Suntem recunoscători expertizei RAI în cele două proiecte importante, elaborate de CNA, cum sunt Metodologia de identificare a riscurilor de corupție în cadrul entităților publice, de identificare a agenților publici expuși acestor riscuri și de analiză a factorilor de risc care le generează şi Metodologia de efectuare a expertizei anticorupție a proiectelor de acte legislative și normative”, a spus şeful CNA.

De asemenea, timp de mai bine de 13 ani, Centrul Naţional Anticorupţie a participat la multiple conferinţe şi ateliere de schimb de bune practici, organizate de RAI, în diferite ţări ale lumii. Printre evenimentele, la care a participat Republica Moldova, se numără Atelierul Regional ”Consolidarea integrității în sectorul de securitate”, cursurile ”Recuperarea eficientă a bunurilor infracționale – Standarde legale, provocări și bune practici”, “Crearea unei protecții eficiente a avertizorilor de integritate întru beneficiul cetățenilor, în conformitate cu Directiva UE privind avertizorii de integritate”, „Experiențele instituțiilor publice și societății civile în gestionarea dezvăluirilor practicilor ilegale: soluții de îmbunătățire a cooperării și coordonării reciproce” şi altele.

Inițiativa Regională Anticorupție (RAI) este o organizație regională interguvernamentală, care se ocupă exclusiv de probleme anticorupție, care acoperă cele 9 state membre: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, România și Serbia.

Notă:

Șefa Secretariatului RAI, Desislava Gotskova, a activat anterior în calitate de manager de proiect în cadrul Proiectului regional “Consolidarea combaterii corupției în Europa de Sud-Est prin îmbunătățirea măsurilor de confiscare a bunurilor”, Secretariatul RAI. A reprezentat Consiliul UE în cadrul negocierilor privind propunerea regulamentului împreună cu Parlamentul European și Comisia Europeană. A fost Consilier juridic în Comisia pentru combaterea corupției și confiscarea bunurilor ilegale, Bulgaria, Expert național detașat în Biroul Bunurilor Infracționale al Europol, EUROPOL HQs, Olanda. A fost implicată în investigații naționale și internaționale privind recuperarea bunurilor infracționale, a acordat suport Secretariatului CARIN și Platformei birourilor de recuperare a bunurilor (AROs) în coordonarea activităților și menținerea cooperării cu părțile interesate și cu partenerii relevanți, cum ar fi: inițiativa UNODC/WB STAR, Consiliul Europei, Grupul de lucru anticorupție și transparență APEC, etc.

Pe parcursul activității, în calitate de expert pe termen scurt, a fost implicată în mai multe proiecte ale UE în domeniul combaterii corupției și recuperării bunurilor infracționale.

Inițiativa Regională Anticorupție (RAI) este o organizație regională interguvernamentală, care se ocupă exclusiv de probleme anticorupție, care acoperă cele 9 state membre: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, România și Serbia.

208984573_492529068642529_191339362343958732_n 210965841_228912089082099_2257156573482813426_n

Inapoi la arhiva noutaților