O sală de studii dotată cu computere pentru instruirea condamnaţilor a fost inaugurată, astăzi, în incinta Penitenciarului nr.4 de la Cricova. Evenimentul a avut loc în prezența secretarei de stat a Ministerului Justiției, Nadejda Burciu, a directoarei adjuncte a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Liuba Jignea-Suveică și a partenerilor care susținut acest proiect, Fundația Est-Europeană, DVV International Moldova și Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”.
În cuvântul de deschidere, Nadejda Burciu a menționat că sala de studii va permite deținuților să-și dezvolte competențe digitale care sunt esențiale pentru integrarea în societate după eliberare. „Persoanele condamnate sunt private de libertate, dar nu și de alte drepturi cum ar fi accesul la educație, muncă. În Moldova ponderea tinerilor NEET este de 26%, iar efectele acestei inactivități are efecte multiple precum lipsa unei surse legale de venit, scăderea încrederii în sine, anxietate, depresie, sentiment de neajutorare. Cumulativ aceste efecte forțează pe unii tineri să recurgă la comportamente riscante cum ar fi abuzul de alcool sau substanțe, iar în anumite cazuri comiterea unei infracțiuni. Astfel, actualmente în penitenciarele din Moldova se dețin circa 2000 de tineri cu vârsta între 18 si 29 ani, ceea ce constituie o treime din totalul de deținuți. Ministerul Justiției își propune instituirea unui sistem progresiv de executare a pedepsei ceea ce va presupune access la educație și muncă în comunitate pentru cei ce vor executa pedeapsa în regimuri mai puțin restrictive”, a spus secretara de stat.
La rândul său, Liuba Jignea-Suveica a declarat că acest proiect va spori capacitatea sistemului penitenciar de a progresa în continuare. „Deținuții sunt principalii beneficiari, nu penitenciarul și nici donatorii care au investit în aceste calculatoare.” a spus directoarea adjunctă a ANP.
Noua clasă de studii este dotată cu 7 calculatoare și are obiectivul de a crește șansele de reintegrare a deținuților NEET, care își vor dezvolta abilități digitale primare ceea ce le va permite să acceseze programe educaționale în penitenciar, să valideze aceste competențe, dar și să-și continue studiile la următoarele trepte ulterior.
Clasa dotată cu calculatoare a fost amenajată cu suportul AO „Inițiativa Pozitivă” pentru implementarea proiectului „Incluziunea tinerilor și tinerelor NEET din cele mai vulnerabile categorii, și anume aflați în conflict cu legea”.