Astăzi comemorăm 517 ani de la moartea Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, declară că sunt peste cinci secole în care povestea sa de glorie continuă să inspire oamenii de pe această palmă de pământ, informează CURENTUL.
„Să ne spună că libertatea trebuie apărată și în cele mai cumplite vremi, iar curajul aduce izbândă”, a adăugat șeful statului.
„Și că, la fel ca el, atunci când există voință, cu mijloace mici putem face fapte mari”, se mai arată în declarația Președintelui, însoțită de imagini de la depunerea de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Totodată, Sandu declară că aceasta este cea mai importantă lecție pe care ne-o dă Ștefan cel Mare și Sfânt și pe care trebuie să o transmitem noilor generații.
Mihaela Conovali