Nouă persoane din Cahul au fost reținute, în această dimineață, de către procurorii anticorupție și ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a CNA în cadrul mai multor cauze de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu. Printre reținuți sunt președintele raionului Cahul, primarul unei localități, șeful și un angajat al direcției Construcții din cadrul Consiliului raional, un specialist al direcției Achiziții publice, dar și 4 reprezentanți ai unor agenți economici.
Aceștia sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul raional cu peste 1 milion de lei, în urma unor achiziții trucate.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Centrul Național Anticorupție, președintele Consiliului raional Cahul, împreună cu șeful direcției Construcții, un subaltern de-al acestuia, cu responsabili de domeniul achizițiilor publice ai Consiliului, precum și în complicitate cu reprezentanții unor agenți economici sunt bănuiți că ar fi organizat trucarea mai multor licitații publice. Aceștia ar fi semnat anticipat contracte pentru reparația și întreținerea unor obiecte publice, favorizând agenții economici, pe care i-ar fi gestionat din umbră. Totodată, abuzând de funcțiile lor și urmărind interesele personale, funcționarii ar fi transferat pe conturile agenților economici mijloace financiare, chiar dacă lucrările nu au fost finalizate.
Pentru fapte similare este cercetat și primarul unei localități din Cahul. Acesta ar fi acceptat recompense necuvenite în schimbul favorizării unor agenți economici, gestionați din umbră de funcționari ai Consiliului raional Cahul. Primarul ar fi fost convins să semneze mai multe contracte de valoare mică pentru diverse lucrări de reparații și întreținere, astfel cauzând prejudicii considerabile bugetului local.
În această dimineață, ofițerii DGT Sud a CNA și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție au desfășurat percheziții domiciliare și la birou în privința celor 9 persoane bănuite. De la fața locului au fost ridicate contracte de achiziții, facturi privind transferurile financiare și alte mijloace de probe. Mai multe cauze penale pentru corupere pasivă, activă și abuz de serviciu au fost conexate într-o singură procedură, iar cele 9 persoane au fost reținute pentru 72 de ore, informează CURENTUL.